Scris de Eleonora  Mihai: 13.06.2010

Cuibul cu randunele,

                       *partea a doua

Plasa cu zestre

Au trecut anii, am crescut mare, venise timpul sa-mi iau si eu zborul din casa parinteasca. Pe sotul meu l-am cunoscut din intamplare, dintr-o scrisoare. Ne-am vazut de doua ori, a treia oara ne-am casatorit.

 Aveam 19 ani. Aveam parul lung si imi impletisem doua cozi, una pe piept, cealalta pe spate. Un breton subtire imi acoperea fruntea si in dreptul tamplelor imi fluturau doi carlionti. M-am maritat intr-o seara.

Am lasat cuibul de randunici la streasina casei, visinul cu doua cracane in batatura, iar mama si bata (bunica) au ramas la usa oborului, stergandu-si lacrimile cu coltul de la basma. Ma insotea la gara tata.

Cu plasa pusa in bat, pe umarul drept, tata mergea in urma mea fara sa spuna ceva. Pe cararea serpuita peste deal, se zarea in departare gara. Soarele se ducea spre asfintit, dar se oprise putin dupa magura Banesii si se uita, peste umar, la ziua ce trecuse. Amurgise afara, cand am ajuns la gara.

 Cand a suierat trenul la podul de peste Calmatui, tata mi-a dat plasa in mana. S-a uitat in ochii mei si mi-a spus sa am grija de mine. Sa-mi iubesc si sa-mi respect barbatul, sa nu ma fac de rusine. Mi-a dat binecuvantarea lui si Dumnezeu sa fie cu mine, m-a sarutat pe frunte si a plecat, fara sa se uite inapoi.

Cand cobora panta de la gara, l-am vazut stergandu-si fata cu maneca de la camasa rupta in spate. Imi mai spusese ceva tata. Ca de cate ori imi va fi greu in viata, sa ma gandesc cum si-au facut randunicile cuibul cu ciocul.

Cand noaptea s-a topit in zori, din goana trenului am vazut pentru prima oara marea. Splendoarea rasaritului de soare din apa marii m-a lasat muta de uimire. In gara de destinatie, ma astepta sotul meu.

 Inceputul a fost greu. Zestrea mea era in plasa de acasa: o pita coapta in tast, un pui fript la jar si doua felii de branza. Dar aveam tineretea, cumintenia si dragostea sadita in suflet, de la parintii mei.

Cum spuneam, inceputul a fost greu. Stateam cu chirie, iar banii erau putini, abia ne ajungeau de la o leafa la alta. Nu aveam nimic. Am inceput casnicia de la lingura si furculita. Dar oricat de greu ne era, noi ne iubeam si treceam usor peste greutatile vietii.

 Cu 9 ani mai mare decat mine, pot sa spun ca am mai crescut langa sotul meu si am invatat multe de la el. Era un om bun. Ma iubea si imi trecea cu vederea micile stangacii pe care le faceam.

Nu stiam sa spal, sa gatesc, si greseam de multe ori. Dar sotul meu nu se supara. Avea rabdare cu mine. Cand am invatat sa pun putina dragoste in tot ce faceam, lucrurile s-au schimbat, si ne era din ce in ce mai bine.

La doi ani de la casatorie, am primit apartament si, la fel ca randunicile din copilaria mea, am inceput sa ne facem cuibul frumos. Am inceput si eu sa muncesc, si cu doua salarii ne descurcam bine.

Cu rabdare si multa munca, am realizat multe impreuna cu sotul meu. Nu a fost usor, dar mai de pret decat orice era iubirea noastra. Am facut totul cu iubire si credinta in Dumnezeu.