 |
|
|
Home Membri Despre noi Calendar Arhivă Trofeul Mediator Campionatul Familiilor Şahiste Campionatul Prieteniei Cupa Moş Nicolae Sponsori Turnee Albume foto Revista "Visul unui pion" Partide alese Şah in şcoală Şah in gradiniţă Şah prin corespondenţă Diverse | scris de Eleonora Mihai: 14 iunie 2010 Cuibul de rândunele, Partea a III-a
Pe la 38 de ani m-am imbolnavit rau de tot. Am stat luni de zile prin spitale. Nu mai doream sa traiesc, asa imi era de rau. Dar sotul meu a fost mereu langa mine si ma ruga cu lacrimi in ochi sa lupt cu boala si sa traiesc pentru el, de dragul lui. Mi-a oferit bratul si umarul lui, m-am ridicat sprijinita de el si de dragul lui am mers mai departe impreuna. Tata ramasese singur, si ca sa nu-i amaram batranetea, am hotarat cu sotul meu sa nu-i spunem ca sunt bolnava si internata in spital. De cate ori ne cauta la telefon, sotul reusea sa-l pacaleasca. Ii zicea ca sunt plecata la piata sau la serviciu, dar inima lui de tata nu s-a lasat inselata. De unde a aflat ca sunt internata la Bucuresti la un spital mare, nici azi nu stiu. Dar intr-o zi, batranul plugar si-a pus iar traista pe bat la spinare si a plecat sa ma caute. Cu vederea slabita si cu auzul la fel, tragand dupa el un picior beteag, a ratacit drumul spre spital. O zi si o noapte a orbecait prin marele oras pana cand un om milos l-a adus la spital. M-am trezit ca cineva imi mangaia fruntea. Am incremenit cand l-am vazut in fata mea pe tata. Nu a plans, cum facea de obicei cand ma vedea. Mi-a povestit ce mai este pe acasa, ca de cativa ani randunicile nu au mai venit la cuibul lor, iar o craca de la visin se uscase. Eram singura in salon, colega de suferinta era mai bine decat mine si era plecata afara, sa se plimbe. Am stat mult de vorba cu tata. Ma incuraja si se caina ca nu i-am spus ca sunt bolnava, ca ar fi venit mai des la mine. Omul milos care l-a adus la spital il astepta la intrare ca sa-l duca la gara. Cu greu s-a ridicat sa plece, nu inainte de a pune pe noptiera trei oua fierte cu zeama, asa cum stia ca imi plac, un pui fript, o jumatate de pita si doua maini de visine trecute cu coptul. Nu am putut sa-l conduc afara. A plecat incet, asa cum venise, cu traista goala in bat, tarsaind dupa el piciorul beteag. Cand a intrat in salon, colega mea plangea. "Ce s-a intamplat?", am intrebat-o. Mi-a spus ca pe scarile de la intrarea in pavilion, a vazut un batran plangand in hohote, rugandu-l pe Dumnezeu sa-i dea sanatate fetei lui, care zace doborata de boala. Strigatul lui de durere o facuse sa planga. Peste doua zile, am plecat din spital la cerere. Ajutata de cei dragi, am iesit invingatoare cu boala. Tot iubirea a fost cea care m-a salvat. Cu drag,
|
