 |
|
|
Home Membri Despre noi Calendar Arhivă Trofeul Mediator Campionatul Familiilor Şahiste Campionatul Prieteniei Cupa Moş Nicolae Sponsori Turnee Albume foto Revista "Visul unui pion" Partide alese Şah in şcoală Şah in gradiniţă Şah prin corespondenţă Diverse | Scris de Eleonora Mihai : 16.06.2010 Cuibul de randunele, partea a IV-a
De dragul lui a trebuit sa fiu tare. Dumnezeu a fost iar cu mine. Dupa multe drumuri pe la doctori si analize amanuntite, s-a stabilit ca nu are nimic, ca a fost o greseala. Am fost langa el, i-am oferit umarul meu si am mers impreuna mai departe. Asa a fost sa fie viata noastra. Dar iubirea a fost mai presus de orice. Am sa fac o paranteza si sa va spun ca la Asul de inima am citit un articol in care o doamna, Luiza, intreba: "Unde sunt acele femei fericite ca au calcat fara cuta camasa barbatului?". As vrea sa-i spun acestei doamne ca eu sunt una din acele femei fericite, care am calcat si mai calc si astazi camasa sotului, fara sa-i fac o cuta. Sotul meu a purtat uniforma, si toata viata am spalat, apretat si calcat camasi si vestoane, incat seful lui il dadea de exemplu, la fiecare inspectie, in fata colegilor. Cu dunga pantalonului taiam ata, iar in luciul pantofilor iti faceai mustata. Mi-a fost tare drag sotul meu in uniforma! Toata viata nu am stiut decat sa il iubesc, si el la fel. Nu am castigat niciodata un leu la loterie, in schimb, la loteria vietii, am castigat lozul cel mare. De cate ori mi-a fost greu in viata, mi-am amintit cum si-au facut randunicile cuibul la streasina casei. Am luptat si am castigat. Cuibul nostru este gata de mult. Am ramas singuri. Anii au trecut peste noi, sau noi am trecut peste ani. S-au scurs 43 de ani de cand suntem impreuna, la bine si la greu. Daca am un regret? Da, am unul singur. Din cauza saraciei, tata m-a maritat fara nunta. Nu am imbracat rochia alba de mireasa. A fost si regretul lui, dar asa a fost sa fie. Cand au trecut cei 43 de ani? O viata de om! Sotul meu are acum 70 de ani, eu voi implini 61. Suntem doi batrani pensionari. Pot sa va spun ca, dupa atata timp, il iubesc mai mult ca in tinerete. Ca nu este zi lasata de Dumnezeu sa nu-i spun cat de mult il iubesc, ca nu este zi sa nu-l mangai si sa-l iau in brate, pana simt cum ii ticaie inima langa a mea. Mergem pe strada la brateta sau tinandu-ne de mana. Dupa 43 de ani, ma trezesc noaptea si pipai locul de langa mine. Ma ridic si-i ascult respiratia calda si linistita. Si acum, ca altadata, impart cu el o bucatica de carne sau o patratica de ciocolata. Dupa atata vreme, dimineata il trezesc mangaindu-i fruntea si sarutandu-i tampla alba. Pentru o lacrima de-a lui, as fi in stare de orice, nici un sacrificiu nu ar fi in zadar. Ma bucur cand imi ofera si o frunza rupta dintr-un pom. Si pentru ca nu pot sa traiesc fara el, in rugaciunile mele de seara si dimineata, il rog pe bunul Dumnezeu sa nu ne desparta. Fara el viata mea nu are rost. A venit timpul cand pot sa privesc inapoi fara rusine si sa-mi pot face bilantul faptelor cu capul sus.
Asta a fost povestea mea. Nu citesc ce am scris, pentru ca as spune ca nu am spus nimic si as rupe foile. Dar am scris cu mare drag, pentru revista mea de suflet, " Title Blog Entry Post Entry Cancel
|
