Intr-o zi, un batran puse urmatoarea intrebare ucenicilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
Parintele intreba din nou, zicand:
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude! - incerca un alt discipol.
Parintele intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa ?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe paritne. Atunci el ii lamuri, zicand:
- Stiti de ce tipam unul la altul, atunci cand suntem suparati ? Adevarul este ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Apoi continua:
- Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inţeleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
Apoi, mai zise:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.
Magarul cel cazut in fantana
Intr-o zi, magarul unui taran cazu in fantana.
Animalul planse ore in sir, in timp ce taranul se gandea ce ar putea sa faca sa-l scoata din fantana. Pana la urma se hotara. Ce si-a zis taranul: ca animalul si asa este deja batran si e timpul ca si fantana sa fie astupata, asa ca nu se merita sa mai scoata animalul de acolo.
El isi chema cativa vecini sa-l ajute. Fiecare lua cate o lopata si incepu sa arunce pamant in fantana. Intelegand ce se intampla, magarul a inceput sa urle apoi, spre marea mirare a tuturor, s-a linistit.
Dupa un timp, taranul se uita in fantana si vazu foarte mirat ca, dupa fiecare lopata de pamant, magarul se scutura si pasea un pas mai sus. Peste putin timp, lumea ramase foarte mirata, cand magarul ajungand sus, pasi peste marginea fantanii, iesind foarte bine afara.
*
Nici un necaz si nici o greutate nu are rostul de a ne omora ori de a ne duce in deznadejde, ci de a ne intari si de a ne apropia tot mai mult de lumina, de Dumnezeu
