(Cele mai frumoase poezii ortodoxe pentru copii, antologie de Leon Magda)
Bunica, de St. O. Iosif
Data: 29 Oct 2008 Autor: AnideScoala.ro
Cu părul nins, cu ochii mici Şi calzi de duioşie, Aievea parc-o văd aici Icoana firavei bunici Din frageda-mi pruncie.
Torcea, torcea, fus după fus, Din zori şi până-n seară; Cu furca-n brâu, cu gândul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la ţară…
Căta la noi aşa de blând, Senină şi tăcută; Doar suspina din când în când La amintirea vreunui gând Din viaţa ei trecută.
De câte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminicii preasfinte…
Bunica-mi spune, de A. Andritoiu
Data: 10 Aug 2009 Autor: AnideScoala.ro
Bunica-mi spune deseori Că e un suflet şi în flori. Că macu roşu ca de sânge, De-l rupem suferă şi plânge, Îi cad petalele aşa, Cum cade plânsă lacrima.
Bunica-mi spune cu iubire, Că au şi florile privire, Regina nopţii ziua doarme, Ca-n arşiţă să nu se sfarme, Iar seara, când e-n jur răcoare, Ea îşi deschide ochiul mare, Şi-mprăştie peste grădină Aromă dulce, caldă, fină.
Bunica-mi spune cu căldură, Cum că şi florile au gură, Cu care ele dau săruturi Albinelor şi-atâtor fluturi. Chiar şi fetiţelor ca mine, Să le-alinte, să le-alinte.